Vârful Ciucaș

Din nou surprind cocoșul, din nou prind ițitul zorilor în drum spre munte. Se întrevede fascinantul Ciucaș – masivul orchestră. Oferă la doar două ore și-un pic de șofat multiple desfătări ale sublimului naturii indiferent că-s pe bicicletă, alerg sau car rucsacul în spinare sprijinindu-mă în bețele de trekking, pășind agale pe cărările sale. Vară sau iarnă, primăvară ori toamnă.

Vechiul prieten, Ciucașul, e pregătit să-mi arate, alături fiind de Ioana, Luminița și Cătălin, iarna lui domoală gata-gata să lase loc primăverii. E clar, descopăr aventura și azi; deja-i o constantă săptămânală.

Ghioceii flanchează poteca, acompaniați de timidele raze ale soarelui. Trilul înaripatelor și foșnetul codrului continuă starea de beatitudine pe care BZN-ul a plantat-o mai devreme în mașină.

Vf. Gropșoarele (1.833 m)

     Olimpul și al său acoperiș, Mytikas, au rămas în urmă, la vreo câteva săptămâni distanță. Acum, după tot acest timp scurs, sint că am pierdut vremea. Cu îndeletniciri cotidiene, pregătindu-mă parcă de sfârșitul zilelor. N-am făcut mai nimic în afara rutinei.

     Mai ieri, zapând din confortul pernelor canapelei, am avut o tresărire, o licărire. Ce aștept? Să se îndrepte vremea? Să-mi crească barba? Ziua nunții? Nu!… Vineri plec în Ciucaș! Nu mi-am schimbat decizia nici după jumătatea de oră petrecută la telefon cu potențialii colegi de drumeție. Scuzându-se, au refuzat ieșirea. Fiecare cu ale lui.