Jurnalul Ironman poate fi citit integral, aici
O salbă de mesaje îmi destinde dimineața, cuvintele frumoase alină durerea fizică.
Cât de plăcut e să primești felicitări și complimente! Sunt sigur că și altora le-ar plăcea. Minunat, le voi oferi mai des motive să zâmbească. Încep chiar acum, scriind și trimițând mesaje. Le răspund și expeditorilor de mai devreme, vorbesc minute bune la telefon cu cei pe care îi iubesc.
De pe șezlong privesc înspre largul mării orizontul, chiar și ziua de ieri. Revizuind-o nu-mi rămâne decât să surâd, să-mi mulțumesc, să mă înclin în fața Universului și să desfac o bere (vinul îl păstrez pentru diseară).
Adorm ascultând valurile, briza și Now We Are Free… simt cum epopeea ironman-ului se desprinde și se pierde în negura sufletului, așezându-se într-un cotlon al inimii. Pentru eternitate. Nu sunt fericit. Nici trist. Sunt bine, în armonie; nu contează dacă mai deschid ochii ori ba.
Mă dezmeticesc pornind prin stațiunea în care pare că s-a tras cu tunu. Doar câțiva rătăciți pe faleză. Cu greu găsesc un loc în care să îmbuc ceva. De fapt să torn ca-n spital. Azi, organismul îmi cere, chiar dacă, în afara cvadricepșilor femurali și coapsa stângă care mă cam jenează, sunt ață.
Cum nu știu să (prea) stau, încalec o bicicletă după ce mă asigur că o șa mai confortabilă decât a ăsteia nu există. Și încep să observ, abia acum, după patru zile scurse din sejur.
Hotelurile cochete oferă oaspeților biciclete – principalul mijloc de transport. Iar urbea e construită parcă în jurul acestei idei chiar dacă stațiunea pare încremenită în anii 90`.
Milano-Maritima, mult mai celebra sa vecină, îmbrățișată de o pădure veche luxuriantă,combină aerul vintage cu modernismul sec. XXI. E mai animată și stilată, e foarte atrăgătoare. Înțeleg de ce e încă apreciată, la fel ca Rimini, de lumea bună.
La amurg îmi fac (am parte?) de o surpriză. Ha-ha-ha, până la a-mi descoperi sufletul minunat, simțul umorului și alte platitudini, domnița, și ea, e atrasă de etichetă. Iar dacă lângă tricoul de finisher adaug un surâs și o privire pătrunzătoare … desfac sticla cu vin, împărțindu-l. La fel și așternutul. Toată seara. Nu înainte de-ai recita din Nichita Stănescu privindu-i în inimă; nu e cazul de teoria adleriană.
Jurnalul Ironman poate fi citit integral, aici
imaginea reprezentativă: unsplash.com
AlexandruAlupei .Blog 