Drumul voievozilor

Pe o rază de câţiva kilometri în jurul Bucureştiului se găsesc mostre, în mare parte ruine, a ceea ce a fost odată boierimea mioritică. Din păcate această autostradă s-a transformat încet-încet într-o uliţă, un drumeag uitat. Chiar dacă au trecut foarte mulţi ani, vreo două generaţii de-atunci, singura diferenţă în parcurgerea distanţelor e dată de mijlocul de locomoţie; timpul deplasării e acelaşi. Dar asta nu-i vreo noutate, face parte din cotidian.

Îs` puţin şceptic, nu mă avânt. Nici n-am cum. Cei 60 km care leagă capitala de Măneşti, Prahova, îi parcurg în ceva mai mult de 1,5 h. Un fleac. Localitatea se zbate într-un ocean de anonimat, încremenită fiind în negura timpului. Poate clădirea nouă a primăriei şi grădiniţa de lângă dau o palidă culoare aşezării. Vis-a-vis se (mai) sprijină, într-un ultim par, conacul, bijuteria – cel puţin asta deduc din pozele îngălbenite, în care a locuit cândva familia Mănescu, cea care a şi dat numele localităţii.