Inima Transilvaniei

     I-aş spune simplu, Cluj- Napoca. Noroc că nu e pe, ci înconjurat de şapte coline, căci altfel – cine ştie!? – ar fi fost ridicat la rangul Romei sau Atenei.

     Despre trecutul fostei colonii romane am învăţat oareşce-uri la orele de istorie, prin gimnaziu. Iar de la geografie am reţinut aşezarea geografică şi altitudinea la care este situat, 395 m. Cam atât… Ah!, şi cele trei ceasuri petrecute în oraşul de pe Someşul Mic, cu vreo cinci ani în urmă.

     Raportat la Capitală, oraşu-i la cuca măcăii. Variante a ajunge în Cluj-Napoca ar fi. Vreo trei rute pe şosea, respectiv câte una pentru tren şi avion. Am ales drumul prin Ploieşti, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Turda cu întoarcere prin Câmpia Turzii, Tîrgu Mureş, Sighişoara, Braşov şi Valea Prahovei. Fain drum, mai ales că ai timp să-ţi aminteşti fiecare cotlon al vieţii, indiferent de etate; viteza de croazieră abia depăşeşte 60 km/h.

     Braşovul îl ştiu ca-n palmă, prin Sibiu m-am dat, Alba Iulia am văzut-o, iar Râpa Robilor din Aiud mi-a făcut deja pielea ca de găină. Doar Salina din Turda mi-e străină. Acum e momentul să cobor în subteran.