15.09 – După doi ani

Jurnalul Ironman poate fi citit aici, integral

Mijesc ochii cu mult înaintea cocoșului. Mulțumesc patului pentru găzduire, însă nu renunț la confortul așternutului decât după o recapitulare sumară a celor treizeci, și ceva, ani de când sunt p-aci. 

Ca mai mereu în momentele de agonie și extaz sunt doar eu și copilul din mine. Pășind nițel în spate se lărgește spectrul. Familia, toată, alte familii (m-am perindat prin câteva), un copil excepțional (formidabil pleonasm, toți sunt aidoma, de altfel), foste și actuale prietenii desăvârșite întregesc tabloul. Iar retușurile poartă amprenta celor câtorva femei care m-au îmbogățit împărtășindu-mi lumi feerice, total diferite! Aici mă poticnesc, cred că și roșesc savurând amintirile.