Momente, schițe, poezii.

     Ploieștiul reprezintă doar un alt oraș mare pe harta țării. Poate o haltă, un punct de tranzit între centru și sud, cu izul său specific. Bine, rafinăria de lângă e de vină. Câțiva, nu mulți, trec anual pragul Universității Petrol-Gaze. Alții, foarte mulți, trec săptămânal de ușile glisante/rotative – aici nu sunt praguri – ale celor trei shopping center-uri din localitate. Altfel spus, un oraș industrial. Populat în consecință.

     Printre puțin verde și foarte mult beton, între gropi, cenușiu, dezordine arhitecturală și oameni ce par posomorâți, cocoșați de grijile traiului cotidian, găsesc altceva. Nu neapărat galeria echipei de fotbal Petrolul Ploiești și Centura de Vest ori Aerodromul Strejnic, nu. Trec și peste Muzeul Ceasului, deja bagatelizat, dar acord un răgaz mai lung Muzeului Petrolului; vinovat a fost însuși ghidul. Frumos personaj, făcut pentru ghidaj, tobă de istorie, cald, jovial, haios … uman! Mi-a amintit de geamănul și omologul său de la Muzeul Mineritului din Petroșani.
Rătăcit în cartierul Transilvaniei, oarecum la umbra mall-ului, îmi croiesc drum