Jurnalul Ironman poate fi citit aici, integral
Mamăăă, ce bine am dormit! Și mult! Opt ore. Surâsul se dispersează privind pe după storuri ploaia maruntă. Și pentru că vremea nu-i frumoasă sau urâtă, doar e pur și simplu, revin la starea euforică de îndată ce îmi suflec mânecile.
În afara manetei frânei spate (atârnă) restul echipamentului e brici. Montez și reglez bicicleta, ung lanțul, fumez în timp ce sorb un espresso mai tare ca pălinca, înfulec un croissant, două felii de chec cu ciocolată și o prăjitură dumnezeiască cu fistic și migdale; mă înfințez la stand pentru ridicarea pachetului de concurs. Numai după ce trec de procedurile de verificare … îmi revine scena cu Ștefan Iordache în Cel mai iubit dintre pământeni, cu deosebirea că nu mă uit dușmănos. Sper!
Umblu cu gură căscată printre tarabele producătorilor de echipament sportiv, sunt ticsite cu produse premium de ultimă generație. La câțiva pași mai încolo, într-un cort mare dau peste orice poate fi inscripționat cu însemnele ironman. Adică țoale, căni, brelocuri, pixuri, lese pentru câine și alte nimicuri care oricând pot fi catalogate drept suveniruri. Cu greu rezist tentației, simt că marketingul mă învinge, da-s ferm – cumpăr doar dacă termin proba!
La o a doua cafea savurată în compania eternelor țigarete remarc dintr-un șezlong mai mulți atleți. Mda, sunt scund și (cam) îndesat la cei 187 cm și 73 kg. Ăștia au un cap peste mine, iar picioarele o idee mai groase decât al meu braț. Par din oțel.
Las pe mai încolo cele 54 pagini ale Athlete guide-ului, acum admir, din nou, ploaia măruntă care cade necontenit de ieri seară. Pașii mă poartă pe promenadă și pe țărm într-un alt scaun adăpostit sub o umbrelă generoasă, de unde privesc peste marea calmă orizontul … ațipesc… visez… dacă aștept să devin perfect îmi irosesc viața.
Depășesc letargia inerentă somnului identificând zona startului, punctul de ieșire din apă, parcurg traseul dintre țărm și poziția alocată bicicletei în tranziție, budele și alte mărunțișuri pe care le apreciez ca fiind importante în lumina competiției de poimâine. E hilar termenul competiție din erspectiva unui amator novice în proba lungă a triatlonului: 3,86 km înot, 180,25 km de pedalat și maratonul – alergarea lungă de 42,2 km. Însă brățara de la încheietura stângii, inscripționată cu codul QR, numărul de concurs și logo-ul Supersapiens IRONMAN Italy Emilia-Romagna mă amuză. Cel puțin sunt înregistrat, voi fi la start. Sau oculta mondială m-a însemnat?
Nu pot trece cu vederea organizarea. E la superlativ, echivalentul UEFA Champions League al fotbalului cel de toate zilele. O armată de oameni zumzăie în mica stațiune. Zona de start/sosire pare pregătită pentru concertul unei trupe rock, tranziția lungă de 650 m cu patru rânduri de rasteluri tot atât de lungi, covoare imaculate, culoare bine delimitate, toalete suficiente chiar pentru Oktoberfest, lumini, difuzoare, camere de filmat montate pe trepieduri, impresionează. Organizarea e pe măsura taxei de participare – 750 EUR.
Petrec până la asfințit dezmorțindu-mă într-o alergare de vreo 7-8 km animată de câteva accelerări, mâncând carbohidrați la prânzul târziu și citind până la înserat complicatul dialog dintre un filosof și un psiholog. Purtarea și limbajul lor sunt surprinzător de necontrolate. Reîntâlnesc astfel exact esența dialogului.
Forfota crește după lăsarea întunericului, cei mai mulți triatloniști trebuie să fi sosit. La balcoane văd mașinăriile de viteză care au în comun cu bicicleta doar cele două roți așezate una în spatele celeilalte, puse în mișcare prin pedalele acționate cu picioarele. Și lanțul.
Promenada, ce a rămas din ea, e multicoloră și gălăgioasă, cu huruitul roților pline de bicicletă pe fundal. Mulți pedalează, făcând ultimele reglaje – scârțâie frâne, trosnesc lanțuri urcând și coborând pinioane și foi, pantofii sunt clipsați și declpisați în și din pedale. Iar alergătorii tropăie cu niște încălțări ciudate, nu seamănă cu pantofii clasici de alergare. Tehnologia și design-ul sunt ceea ce cândva era doar la îndemâna lui Asimov.
Câteva rulote și campere, purtând însemnele mai multor competiții de triatlon de pe mapamond sunt aliniate la marginea drumului. Or fi unii care trăiesc doar pentru asta.
Revin la ale mele, în fine. Comit și un sacrilegiu. Beau bere, fără alcool, în Italia fiind. Nu-i nimic, de duminică îmi spăl păcatele. Până atunci revizuiesc lista cu cele musai de îndeplinit mâine … și basta. Arrivederci!
Va urma!
Jurnalul Ironman poate fi citit aici, integral
AlexandruAlupei .Blog 