Pompeii e Vesuvio

     E vară. Soarele strălu… . Pardon, sunt mahmur. Beția napoletană, fir-ar! Băutură de cea mai bună calitate. Recomand a se amesteca licorile: cultură, mizerie, efervescență, pizza, trafic haotic, zarvă, lume pestriță, artă … ahh! …dolce vita!

     La prima oră sar în circumvezuvian, trenul care leagă Napoli de Sorrento. Circulă forte des, cât e ziua de lungă. Destinațiile zilei, ruinele Pompeiului și vulcanul Vezuviu, au același punct de plecare, gara Pompeii Scavi – Villa dei Misteri. A noua stație, cu plecare din Napoli.

     Nu apuc să cobor din garnitură și sunt asaltat de ghizii adunați ciorchine.

Paracalo!

     În argo-saronicele Ydra, Poros şi Aigina nu am observat vreo urmă a ceea ce căutam. Resemnarea şi deziluzia mă cuprind; probabil n-o voi (mai) găsi. Exact ca-n versurile lui Tudor Chirilă – Fericirea e ceva ce nu se atinge nicio dată,/Dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa”. Extrapolând, renunţ la imaginea idilică a fericirii fugărite pentru simplul fapt că, bezmetic fiind si neatent la drumul parcurs spre orice, mai-mai omit evidenţa de