– Pisoiuuu, am ven…
– Iubiii!
– Au, a, auuu, o să mă strângi de gât.
– Da, ce ți-au făcut dragă?
– Crede-mă, sunt epuizat! Și mi-e foame.
– Bănuiam; ți-am pregătit o surpriză.
– Hmm, ceva bun de tot?
– Calamari cu orez sălbatic și salată de andive, iar de băut, cu toate că nu prea merge cu crustaceele, am ales un …
– Brunello Di Montalcino!
– Mă enervezi!
– Vino încoace! Știi că visele noastre se aseamănă?
– Daaa? … Hai să cinăm, povestește-mi! Cum a fost?
– Să vezi! În Bran am petrecut trei zile minunate, pline de activități de tot soiul. Mi-am cunoscut toți colegii. De necrezut! La telefon aveam impresia că ne știm de o viață, dar acum i-am și văzut. Ce surprins am fost constatând că pe cei pe care-i credeam puștani sunt oameni în toată firea, și invers! Imaginează-ți că toată lumea a lăsat sobrietatea la birou, acasă, prin sălile de judecată, iar pentru trei zile a fost cât se poate de naturală. Ce mai? Am îmbinat utilul cu plăcutul: dezbateri, prezentări, cursuri, jocuri și un concert splendid al celor de la Semnal M. Am și câteva poze, poftim:
– Uau! Voi chiar v-ați distrat.
– Întradevăr, a fost minunat. Apropos, eternul Brunello. Savuros!
– Ca întotdeauna. Dar deja îmi ard obrăjiorii.
– Da, văd. Arăți … delicios!
– Iar acum m-am înroșit de tot!
A sărutat-o.
– Am petrecut duminica cu părinții. De la Bran am plecat împreună, direct la Sibiu.
– Of, Sibiul! Orașul de care ne leagă atâtea amintiri…
– Mai mergem, îți promit. Am descoperit o nouă rută, prin Poiana Mărului. Zona duce cu obcinele bucovinene. Sigur îți va plăcea. Te transpune … în timp.
Sibiul? E roditor, parcă tot timpul altfel, fascinant. Centru` vechi e o comoară, găzduiește Muzeul Național Brukenthal, Turnul Sfatului, Biserica Evanghelică, Podul Minciunilor. Să vezi și Complexul National Muzeal Astra! Dar de ce îți spun toate astea? Le-am văzut! Îți amintești, nu?
– Cu drag, dar nu te-am întrerupt. Îmi place!
Încă un sărut; lung.
– Mai e puțin vin, câte un pahar.
– Hihihi, noroc!
– Pentru noi!
– Spune-mi ce fac ai tăi!
– Sunt bine, mulțumesc. Te îmbrățișează.
Ah, să vezi!, luni dimineață am redevenit copil. Cât timp mama a pregătit prânzul, am făcut cu tata o plimbare prin pădure, până la ștrand. Tot drumul am depănat amintiri. Evident, se amuza pe seama mea. De fapt, a puștiului de acum mulți ani, când mă ducea pe umeri, iar eu îi atingeam urechile dirijându-l, stânga, dreapta … o grămadă!
Hmm! Știi când am fost ultima dată prin pădure la ștrand?
– Nu, spune-mi!
– Vai, nu pot să cred!
– Ce-i!?
– În ziua în care ne-am cunoscut… Sunt aproape nouă ani de atunci, uituco.
– Iubi, cred că-i de la vin!
– Mda, înțeleg. Și Bucegiul? Valea Cerb…
– Hei, călătorule … mi-ai lipsit!
– O lăsăm pe mâine, la cafea.
– Mai bine, vreau să dormim. Să știi că ești un maidanez, te plimbi tot timpul.
…
– Ce cauți?
– Gata, am găsit! Seara asta adormim pe versurile lui Demis Roussos, Quand je t’aime.
AlexandruAlupei .Blog 