Simt efervescența chiar de la aterizare, când eternul ropot de aplauze curmă emoțiile adunate în aeronavă de-a lungul zborului. Dar mai contează prostul obicei, aici, la poalele Vezuviului?!
Doar câțiva pași îmi sunt suficienți, eticheta-i pusă. Demențial! Plus dragoste la prima simțire. Zarvă, viață, legea junglei, pitoresc, dezordine și mult jeg, toate într-un singur oraș. Sau dolce vita!
Adică Braşov. Sau cel mai grandios oraş săsesc al Transilvaniei. Şi, pentru mine, cel mai cel!
Încep însă cu un oftat. Din nefericire, pentru vremurile de acum, urbea are o mare problema – fosta industrializare excesivă. Probabil a fost bine cândva, dar sechelele comuniste încă dăinuie.
Roman-ul, Rulmentu-l şi Tractoru-l au adus aici toate națiile, care mai de care. Pe undeva înțeleg ca într-o uzină nu e neapărat nevoie de doctori, profesori, artişti sau academicieni. Dar prea multă muncitorime şi-a găsit adăpost in frumosul oraş. Pentru burghie, scule, şaibe e nevoie de cei care ştiu să pornească, la prima oră, şi să oprească, la 15.00, un strung. Şi asta-i viața: serviciu garantat, porc de Crăciun, un concediu Continuă să citești Kronstadt
În argo-saronicele Ydra, Poros şi Aigina nu am observat vreo urmă a ceea ce căutam. Resemnarea şi deziluzia mă cuprind; probabil n-o voi (mai) găsi. Exact ca-n versurile lui Tudor Chirilă – Fericirea e ceva ce nu se atinge nicio dată,/Dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa”. Extrapolând, renunţ la imaginea idilică a fericirii fugărite pentru simplul fapt că, bezmetic fiind si neatent la drumul parcurs spre orice, mai-mai omit evidenţa de Continuă să citești Paracalo!
Vântul tăios al iernii bate cu putere. E aspru și rece. Fața mi-a înghețat. Duc mâna spre obraz, atingându-l. Abia îl simt. Nu mai e mult până acasa, mai trag puțin de mine. Doar până în dreptul librăriei. Intru, scot fesul, slăbesc fularul și deschei haina groasă. O desnorțire plăcută îmi inundă trupul.
Mă ajută căldura termică, dar și cea a locului. Rafturile sunt încărcate cu de toate pentru orice gust. Ignor romanele polițiste din stânga și psihologia practică din dreapta, îndreptându-mă spre subsol, direct în colțul preferat. N-am un scop; îmi clătesc privirea printre ghiduri turistice, hărți și afișe cu imagini din lumea largă. Dar ochii rămân pironiți. Zdrang!, dragoste la a patra (re)vedere. Continuă să citești Preludiu
AlexandruAlupei .Blog 