Grecia – 31.05

Fac ochi. Tata mă întreabă dacă nu plec… Zambesc, aprind o tigara; beau o cafea. Și mă gândesc nițel mai bine. De ce nu?

Azvârlu ceva în rucsac, îl sun pe BRM să-mi regleze un manșon. La miezul zilei pornesc, dar înainte de toate mă opresc la Sfântul Ioan Rusul, la Slobozia de Giurgiu.

Nimeni aici, nimeni. Nimeni! Apăs clanța, cobor, aprind lumina. Mi-e puțin teamă, sunt în capela sfântului. Dar nu sunt singur. Ceva, cineva, mă veghează. Simt că voi merge fără grij. Mă tot răsucesc, încerc să-l surpind. Nu reușesc; zâmbesc. Sunt plin de energie.